24% pe LIVE
Ora
Cote
1.01
1000

Linkuri utile

Blog de Casă: NIMIC DIN SPORT. El ne-a botezat! Primul om care a scris despre 'ROMÂNIA': Daniil Dimitrie Phillippide

Blog de Casă: NIMIC DIN SPORT. El ne-a botezat! Primul om care a scris despre 'ROMÂNIA': Daniil Dimitrie Phillippide

La 1816, cu 50 de ani înainte cuceririi Independendenței de Stat, un călugăr grec care cunoaște bine geografia și istoria acestor locuri folosește, pentru prima oară într-o lucrare oficială, termenul de ”România”. Un fel de certificat de naștere al poporului nostru


Cătălin Oprișan

Primii cărturari români și călugării valahi și-au căutat identitatea de latinitate a limbii încă din secolul al XIV-lea, dar neavând documente despre daco-geți, au considerat că ne tragem de la Roma, de unde și termenul ”rumân”. Apoi s-a vorbit despre Vlahia, Valahia ori chiar Țeara Rumânească, în faimoasa Scrisoare a lui Neacșu din Câmpulung, de la 1521. Mulți cronicari străini ajunși pe aceste meleaguri în secolele XVI – XVII (trimiși de papalitate) ne consideră fie ”romani”, fie ”rumâni”: Andronico, della Valle, Lebel.

Dar primul care folosește, într-o lucrare oficială termenul ”România” este un erudit grec. Un fel de naș al nostru. Asupra poveștii sale vom stărui nițel.

Anul nașterii lui Daniil Phillippide rămâne un subiect foarte disputat. Grigorie Costandas, vărul său, vorbește despre 1758, Al. Philippide propune 1770, în timp ce Cath. Koumarianou coboară pe la 1750-1755. Istoricii preferă să mergă pe această ultimp variantă, cu borna de plecare la 1755, în Milies, Grecia.

După ce termină școala în insula Chios, îl găsim călugăr, la Muntele Athos, sub numele de ”Daniil”. E 1779. Un an mai târziu, este student la faimoasa Academie Domnească din București, fondată de domnul Constantin Brâncoveanu la 1694, în clădirea de la Mănăstirea ”Sfântul Sava”. Trece, apoi, în Moldova, unde e profesor la Academia Domnească de la Iași, pe la 1784. Începe să călătorească mult, ajunge să studieze la Viena matematica, fizica, astronomia și geografia, aceasta din urmă la Paris. În 1791, în Austria, publică, împreună cu vărul său, Gregorias Konstandas (Grigorie Costandas), ”Geografia modernă” sau ”Geografia cea nouă culeasă din diferiți scriitori”, unde se vorbește despre Turcia europeană, Italia, Spania, Portugalia și Franța, lucrare dedicată cneazului Potemkin, aflat, în acel moment, cu trupele rusești, pe teritoriul Țărilor Românești.

E nostalgic după locurile natale, așa că revine la Milies, în Grecia, pe la 1795. Șade sub un platan, pe un scaun de piatră, și începe să le povestească, gratis, tuturor copilașilor din zonă, despre gloria trecută a Eladei. E un orator de cinste, atrage, imediat, masele. După șase luni, Daniil se mută la Constantinopol, unde poposește doar un an și unde are parte de o tragedie: un incendiu îl ruinează complet, pentru că în el își pierde manuscrise ale propriei opere, însemnările făcute în anii de călătorie, instrumentele cu care studia fizica. E 1796, epidemie mare în faimosul oraș, așa că decide să revină în Moldova.

 

Profesor în târgul Iașilor

La Iași, marele vistier Iordache Balș îl angajează, spre a fi profesor particular pentru copilașii acestuia, până pe la 1803. Nu întrerupe contactele cu Occidentul, din contră, schimbă scrisori cu mințile luminate de acolo, vorbind despre Voltaire, Kant, Rousseau ori Malby. Comandă pentru fiii familie Balș ”Dicționarul Academiei Franceze”, precum și ”Enciclopedia Franceză”, punând, apoi, bazele unul laborator științific. Traduce multe, militează pentru introducerea limbii populare (neogreaca) în învățământ.

E 1803, când Alexandru Callimachi (1795 - 1799) decide reorganizarea Academiei Domnești. Daniil Phillippide este chemat pentru a preda, aici, în clădirea din fața actualei Catedrale Metropolitane din Iași, matematica și fizica. Pentru că la Paris prinsese anii de Teroare, fusese nevoit să renunțe, pentru o vreme, la veșmintele de călugăr, ”trăind ca un laic”.

Dar vremurile-s tulburi. La 1808, Moldova se pregătea să devină câmp de bătălie într-un nou război ruso-turc, așa că Daniil pleacă spre Paris, apoi spre Strasbourg ori Viena. După liniștirea apelor, revine în Moldova, și-l găsim chiar peste Prut, în gubernia rusească cunoscută sub numele de Basarabia. Trăiește la Chișinău, ajunge la Cetatea Albă de pe țărmul Mării Negre, despre care ne lasă o descriere detaliată.



Faimoasa lucrare de la 1816 unde se vorbește despre ”România”

Anul 1816 (și, apoi, 1818) este cel care ne interesează cel mai mult. Tipărește, la Leipzig, o Istorie a României (1816) și o Geografie a României (1818, ambele lucrări scrise în neogreacă), formând partea I și a II-a a primului volum dintr-o lucrare concepută pe un plan mai larg. Titlul complet al celei dintâi este: ”Istoria României sau expunerea celor mai însemnate întâmplări amintite în stânga Istrului de jos, de la năvălirea egiptenilor până la așezarea conducătorilor români în Țara Românească și în Moldova, acum alcătuită întâi și tipărită la Lipsca Saxoniei, în litografia lui Tauchnitz. Tomul I, partea I-a”. Cealaltă parte se intitulează ”Geografia României ca mijloc pentru o mai bună și mai deplină înțelegere a istoriei ei, acum etc. (tomul I, partea II-a.)”, lucrare însoțită și de trei hărți dintre care una privește toate țările române, peste care stă scris „Rumunia”. Este pentru prima dată când într-o lucrare științifică apare numele modern al statului român, practic certificatul nostru de naștere, cu o jumătate de secol înainte cuceririi Independenței. Prin termenul de ”România”, Daniil desemna teritoriul Daciei antice ”într-un timp în care orice alt învățat, român sau străin, știa să vorbească numai de o Moldovă și de o Muntenie”. Descrie, pe larg, Iașiul, cu locuri și locuitori, amintește de mămăligă, de câteva dintre obiceiuri, mergând până la plantarea unor platani în grădina Mitropoliei de la Chișinău.
 
”Se zice România pentru locul întâi pe care-l țin românii, atât prin vechimea, cât și prin numărul lor”.
 
E 1820 când plănuiește să scrie o Enciclopedie în 12 volume, tot în neogreacă, dar nu mai are timp și nici condiții pentru a-și duce la bun sfârșit proiectul. Revoluția de la 1821 îl găsește la noi. Nu e implicat în evenimente, dar se teme ca nu cumva Înalta Poartă să-i găsească vreo acuză, consideră că e mai prudent să se păzească și pleacă spre Apus. Pare că se refugiază în Basarabia, unde cere protecția Țarului, dar ultimii ani din a sa viață sunt neclari. Vrea să se întoarcă la ”mama Hellada”, dar nu mai are puteri. A devenit egumen la o mănăstire din Bălți și aici s-a stins din viață la 9 noiembrie 1832.