24% pe LIVE
Ora
Cote
1.01
1000

Linkuri utile

Blog de Casă: A ținut-o pe Mona Lisa doi ani sub o masă, a vrut să o vândă unui fost ciclist!

Blog de Casă: A ținut-o pe Mona Lisa doi ani sub o masă, a vrut să o vândă unui fost ciclist!

În 1911, Vincenzo Peruggia, un italian angajat al faimosului Muzeu ”Luvru” din Paris, pleacă spre casă cu cea mai cunoscută pictură a omenirii, fără ca nimeni să sesizeze acest lucru. S-a vorbit despre patriotism, italianul încercând să aducă piesa ”acasă”, s-a vorbit despre bani mulți, s-a scris despre industria falsurilor. Poliția n-a descoperit nimic. Abia peste doi ani, ”Gioconda” a apărut în Italia, unde a și fost recuperată.  


Cătălin Oprișan

După ce gazda a închis ușa, a răsuflat ușurată. Polițiștii îi percheziționaseră casa vreme de fix o oră, dar nu dibuiseră capodopera. ”Nu a fost găsit nimic suspect în apartamentul lui Vincenzo Peruggia”, au notat oamenii legii în raport. Cea mai faimoasă pictură a omenirii continua să ”doarmă” lipită sub masa din bucătărie!!!

Peruggia apăruse pe lume în octombrie 1881, în Italia, dar, pe când avea 27 de ani, se mutase la Paris. Găsise de muncă la Muzeul ”Luvru”, una dintre sarcinile sale fiind acea de a ”acoperi” cu sticlă operele de artă expuse. Astfel, italianul avea acces la unele dintre cele mai ”tari” picturi din istorie, aflate pe peretele expozițiilor. Aproape un an de zile a studiat mecanismele de pază, modeste la acea vreme, a văzut cum se schimbau gardienii, cum se încuiau saloanele. 

Când ”Mona Lisa”, faimoasa ”La Gioconda”, opera ilustrului Leonardo da Vinci, cel care a pictat-o între 1503-1506 (n.a. – specialiștii sunt de părere că a continuat să lucreze la ea până în 1517) a... dispărut, prima ipoteză a polițiștilor a fost aceea că hoții s-au ascuns în interiorul muzeului duminică, 20 august 1911, și și-au pregătit lovitura. În realitate, însă, lucrurile au stat altfel!

Vincenzo Peruggia a intrat în muzeu luni, 21 august 1911, în jurul orei 07.00, fix pe ușa de acces destinată angajaților. Pentru că purta același halat, alb, așa cum aveau toți salariații de acolo, nu a atras atenția cu nimic. Tabloul era expus în Salon Carré. Omul a așteptat ca toată lumea să plece de acolo, l-a scos din cele patru cuie ce-l susțineau și a plecat cu el spre casa scării de serviciu. Aici a înlăturat carcasa de protecție, precum și rama tabloului. Poveștile spun că l-a ascuns sub halatul său, dar acest lucru pare imposibil: Peruggia avea doar 1,60 m, iar ”Mona Lisa” măsura 53 cm x 77 cm, așa că nu putea încăpea sub un halat ori o haină. La reconstituire, avea să declare că și-a dat jos halatul, l-a înfășurat în jurul tabolului și a ieșit fix pe ușa pe care intrase.

Niciun angajat al muzeului nu și-a dat seama că faimoasa operă făcuse pași!!! Un vizitator a fost cel care a dat alarma și a anunțat paza.

Italianul a dus tabloul în apartamentul său din Paris. L-a ascuns mai întâi într-un cufăr, apoi, când poliția a început să verifice locuințele tuturor angajaților, l-a ”transferat” sub masa din bucătărie. Când copoii au venit la percheziție, nu l-au ”ochi”, notând că ”nu a fost găsit nimic suspect”.


A vrut să i-o vândă unui rutier!

Doi ani de zile ”Mona Lisa” a fost pierdută. Peruggia a plecat cu ea în Italia, gândind că aici are mai multe relații și că îi va fi mult mai ușor să o vâdă. A ținut-o, o perioadă, în apartamentul său din Florența. Devenind nerăbdător, l-a contactat pe Mario Fratelli, proprietarul unei galerii de artă din oraș. ”Am Gioconda în original!”, i-a spus acestuia. Mario avea, și el, o poveste de viață interesantă. Provenit dintr-o famlie cu posibilități financiare, fusese dat să studieze artă, dar, în același timp, iubea și bicicleta. Era vremea în care ”Il Giro” se năștea în Italia. Ar fi vrut să participe, simțea că poate. Nu afirma că e bun prieten cu Luigi Ganna, cel care avea să fie întâiul câștigător, însă, da, se antrenase de câteva ori alături de el, de la Milano la San Remo. Familia nu fusese de acord cu această nebunie despre care urma să se vorbească, așa că omul rămăsese pe artă...

Simțind că ceva e în neregulă, Fratelli a cerut expertiza lui Giovanni Poggi, directorul Galeriei de Artă ”Uffizi”, iar acesta, după ce a analizat tabloul, a constat că este autentic. I-a cerut doar lui Peruggia să-i lase să ia opera pentru a o depozita în siguranță, ”la păstrare”, apoi a anunțat poliția. După recuperarea sa, ”Mona Lisa” a fost expusă în toată Italia, afișe mari anunțând, peste tot, recuperarea sa. Avea să fie returnată celor de la ”Luvru” în 1913. Chiar dacă pictura era faimoasă și înainte de furt, notorietatea dată de titlurile ziarelor și de ancheta pe scară largă a poliției au ajutat ca opera să devină una dintre cele mai cunoscute din lume.


”A fost furată de către Napoleon!”

Adus în fața instanței, Peruggia a simulat nebunia. A vorbit, non-stop, despre ”motivele patriotice” pe care le-a avut în timpul furtului și, spre mirarea multora, acestea au fost luate în seamă de către judecător. A fost momentul în care s-au emis două ipoteze.

Prima, patriotismul. Conform spuselor sale, ar fi dorit să aducă pictura în Italia, țară căreia i s-ar fi cuvenit de drept să dețină opera lui Leonardo da Vinci, Vincenzo strigând, la proces, că ”a fost furată de către Napoleon!”. Pe când lucra la muzeu, Peruggia a aflat că împăratul ordonase, în timpul Războaielor sale, furtul mai multor opere de artă italiene, pentru ca acesta să fie transportate în Franța. În realitate, însă, da Vinci îi dăruise pictura regelui Francisc I al Franței (1515 – 1547), pentru a fi pictor la curtea acestuia când se mutase în ”Hexagon”, aș că nu putea fi vorba despre un ”furt” ordonat de către Napoleon.

A doua ipoteză scoate din calcul patriotismul, deși italienilor le-a plăcut să audă acest lucru. Dacă ar fi fost așa, Peruggia trebuia să doneze pictura unui muzeu din Italia. În schimb, el a dorit să obțină un profit uriaș de pe urma vânzării operei. ”Mă voi îmbogăți dintr-o dată”, le spunea prietenilor. Trebuie precizat că italianul a fost conștient, non-stop, de importanța picturii furate. Problema banilor este confirmată și de scrisorile trimise de Vincenzo tatălui său. Pe 22 decembrie 1911, la patru luni după furt, acesta nota că Parisul este locul în care ”îmi voi face avere și că (averea) lui va ajunge dintr-o singură lovitură”. Peste un an, în 1912, continua: ”Îți fac jurământul să trăiești mult și să te bucuri de premiul pe care fiul tău este pe cale să îl realizeze pentru tine și pentru toată familia noastră”.



După ce a fost... plecată doi ani, faimoasa pictură s-a întors la locul ei!

A primit o sentință blândă, un an și 15 zile de închisoare, susținând, tot timpul, că un patriot mai mare ca el nu există. Considerat un adevărat erou în Italia, a fost eliberat după doar șapte luni, la presiunea societății. Primul Război Mondial mușca din Europa, așa că a plecat pe front. A fost capturat și ținut prizonier doi ani, după care a fost eliberat. S-a căsătorit, a avut o fiică, Celestina, s-a întors în Franța, unde a continuat să fie pictor decorator, folosind numele spu de naștere, Pietro Peruggia. A decedat la 8 octombrie 1925, la 44 de ani, în suburbia pariziană Saint-Maur-des-Fossés. Prin anii ’50, rămășițele sale au fost exhumate și mutate în osuarul cimitirului. Moartea sa n-a făcut valuri, pentru că nimeni nu-l cunoștea drept Pietro. În schimb, la 1947, când un oarecare Vincenzo Peruggia a decedat în Haute-Savoie, ziarele au titrat, cu litere mari, că a ”murit omul care a furat Mona Lisa”, însă fără legătură cu realitatea.

A fost momentul în care a pornit la drum o nouă teorie. Este posibil ca furtul să fi fost ”orchestrat” de către Eduardo de Valfierno, un escroc care-l însărcinase pe falsificatorul de artă francez Yves Chaudron să realizeze copii ale picturii, pe care să le fi vândut ca orginalul ce tocmai dispăruse. Pac, ”Mona Lisa” nu mai era expusă, lumea o căuta, iar el apărea cu ”marfa”! Toate aceste copii ar fi crescut în valore dacă originalul nu mai exista. Jurnalistul Hearst Karl Decker, de la ”The Saturday Evening Post”, avea să povestească faptul că l-a cunoscut personal pe Valfierno prin 1913, că a aflat, de la el, povestea, însă că i-a promis acestuia că n-o va tipări până la moartea sa, dar nu există nicio confirmare a istorisirii.